Mereu am auzit sintagma „Nu exista limite.” Dar oare chiar aşa să fie? Până nu de mult eram un adept al acestei afirmaţii, însă am ajuns la concluzia că nu e tocmai foarte corectă sau nu e enunţată în totalitate. Limite există. Cu toţii suntem limitaţi la un moment dat în viaţa noastră. Suntem limitaţi de nivelul de cunoaştere, indiferent ce domeniu am alege. Într-adevăr nu există limite ce nu pot fi depăşite atât timp cât ne aflăm într-un proces de învăţare continuu. Dar mereu vom fi înconjuraţi de o graniţă limitativa invizibilă. Nu putem face ceva ce nu ştim cum se face. E de asemenea adevărat că nu vom putea şti cum să facem ceva până ce efectiv nu începem să facem acel lucru cum spune de altfel şi Paul Martinelli, însă şi atunci tot procesul de învăţare şi însuşirea de noi cunoştinţe stau la baza reuşitei prin analizarea a ceea ce facem bine şi ceea ce nu facem bine în acţiunile întreprinse.

Cu siguranţă majoritatea dintre noi au văzut şi au auzit de persoane cu dizabilităţi fizice, care în ciuda problemelor impuse de fizicul lor reuşesc să realizeze lucruri uimitoare.   Ar putea spune cineva in situaţia lor că „Nu exista limite” ? Şi totuşi cum reuşesc ei ? Presupunerea mea este că ei se axează pe ceea ce au şi se străduiesc să înveţe noi modalităţi de a folosi plusurile astfel încât să ajungă să nu mai resimtă minusurile care-i limitează.

Tot ceea ce reuşim astăzi să facem, toate abilităţile însuşite, se datorează disponibilităţii noastre de învăţare. Dacă ne simţim blocaţi sau limitaţi, acesta e un semn că am început să fim ignoranţi faţă de acest proces continuu de învăţare şi că cel mai probabil avem dezastroasa impresie că le ştim pe toate.

Singura limită reala este cea determinată de nivelul de cunoştinţe. Nu degeaba a devenit cunoscută afirmaţia „Cunoaşterea înseamnă putere” care-i aparţine lui Ralph Waldo Emerson . Restul sunt limite imaginare autoimpuse. Inclusiv când afirmăm „Cerul este limita” , ne impunem deja o limită. De cele mai multe ori aceste limite imaginare sunt rezultatul poveştilor care le avem cu noi înşine şi al acelor presupuneri greşite legate de potenţialul nostru , care spuse în mod repetat ajung să fie transformate de mintea noastră subconştientă în credinţele noastre, credinţe care influenţează în mod direct acţiunile noastre, după cum putem afla de altfel din lucrările dr. Thurman Fleet şi a dr. Bruce H. Lipton

Deschizându-ne mintea şi oferindu-i şansa de a se actualiza constant prin intermediul procesului de învăţare continuă vom putea transforma imposibilul în posibil.