E în natura umană să avem vise, scopuri sau aşteptări de la viaţă. Puţini reuşesc chiar să le îndeplinească. Pentru majoritatea dintre noi, acestea vor rămâne doar nişte iluzii, deşi cu toţii avem potenţialul de a le fructifica. Unul din motivele, aşa zisului insucces, ar fi dezamăgirea în care ne afundăm, în momentul în care o uşă care ducea spre atingerea scopului nostru, ni-se închide în nas. Devenim atât de supăraţi pe circumstanţele care au generat închiderea acelei uşi, încât renunţăm la a mai avea un alt scop, o altă aşteptare, mai ales în contextul în care ne doream extrem de mult ceea ce tocmai s-a pierdut. Vom avea impresia că totul s-a terminat pentru noi. Asta nu e deloc adevărat. Închiderea unei uşi, nu pune capăt călătoriei, ea reprezintă doar un ocol spre ceea ce ne dorim. De asemenea de cele mai multe ori ne ajută să obţinem lucruri mult mai valoroase decât ceea ce ne doream iniţial. E un semnal de alarmă, atenţionându-ne de fapt de posibilitatea ca scopul nostru de acum, să nu fie cel care ne va crea satisfacţie maximă, redirecţionându-ne spre acel ceva cu adevărat valoros.

Cu 50 şi ceva de ani în urmă, exista în Spania, un sportiv extrem de talentat. Toată lumea îi prevedea un viitor strălucitor. Talentul lui, îl propunea să devină unul dintre cei mai buni portari de fotbal ai Spaniei. Într-o zi acesta a suferit un grav accident de circulaţie în urma căruia a paralizat. Supărat şi frustrat, a luat decizia de a nu renunţa. Cu timpul a început să simtă dragostea muzicii. Stau şi mă gândesc, cine ar mai fi atins, cu muzica sa inimile a milioane de oameni, dacă Julio Iglesias nu ar fi avut acel accident de maşină, care l-a oprit din a-şi realiza visul iniţial de a deveni un mare sportiv.

Indiferent de circumstanţe, cu toţii avem potenţialul de a realiza lucruri extraordinare. Trebui doar să avem curajul să fim mereu perseverenţi, indiferent de situaţie.